O povestioara...

"Imaginati-va ca sunteti un castel minunat, cu coridoare lungi si mii de camere. Fiecare camera din castel este perfecta si are un dar special. Fiecare camera reprezinta un aspect diferit al vostru si este o parte integranta a intregului castel perfect. Cand ati fost copii, ati explorat ficare centimetru din castelul vostru, fara rusine si fara a judeca. Fara frica, ati scotocit in fiecare camera, cautand pietrele pretioase si misterul ei. Ati acceptat cu dragoste fiecare camera, fie ea o incapere oarecare, dormitor, baie sau pivnita. Absolut fiecare incapere era un unicat. Castelul vostru era plin de lumina, dragoste si minune. Apoi, intr-o zi, cineva a venit la castel si v-a spus ca una dintre camere era imperfecta, ca, fara indoiala, ea nu apartinea casteului vostru. V-a sugerat ca, daca doreati sa aveti un castel perfect, trebuia sa incuiati usa de la acea camera. Intrucat doreati dragoste si acceptare, v-ati grabit sa o incuiati.
O data cu trecerea timpului, au venit din ce in ce mai multi oameni la castelul vostru. Cu totii si-au spus parerile despre camere, despre care le palceau si care nu le placeau. Incetul cu incetul, ati inchis usa dupa usa. Minunatele voastre incaperi au fost inchise, li s-a luat lumina, au fost lasate in intuneric. A inceput un ciclu.
De atunci incoace, din diferite motive, ati inchis din ce in ce mai multe usi. Ati inchis usi, deoarece va era teama, sau deoarece credeati ca acele camere erau prea indraznete. Ati inchis usi la camerele care erau prea conservatoare. Ati inchis usi, deoarece alte castele pe care le-ati vazut nu aveau o camera ca a voastra. Ati inchis usi, deoarece conducatorii vostri religiosi v-au spus sa stati departe de anumite incaperi. Ati inchis orice usa care nu se potrivea standardelor societatii sau propriului vostru ideal.
S-a dus vremea cand castelul vostru parea nesfarsit si viitorul parea extraordinar si luminos. Nu va mai gandeati la fiecare incapere cu aceeasi dragoste si admiratie. Acum, doreati sa dispara camerele de care erati odata mandri. Incercati sa gasiti o modalitate de a scapa de aceste incaperi, dar ele faceau parte din structura castelului. Dupa ce ati inchis usa la oricare incapere care nu va placea, o data cu trecerea timpului ati uitat complet ca ea exista. La inceput nu v-ati dat seama ce faceti. Devenise un obicei. Pe masura ce fiecare exprima mesaje diferite despre cum ar trebui sa arate un castel magnific, v-a fost mult mai usor sa-i ascultati pe ei, decat sa aveti incredere in vocea voastra interioara - cea care iubea intregul castel. Faptul ca ati inchis acele camere v-a facut sa va simtiti cu adevarat in siguranta. In curand, v-ati trezit ca locuiti doar in cateva incaperi mici. Ati invatat cum sa va incuiati viata si sa va simtiti bine facand acest lucru. Multi dintre noi am incuiat atat de multe camere, incat am uitat ca am fost odata un castel. Am inceput sa credem ca nu suntem decat o casuta mica cu doua camere, care are nevoie de reparatii.
Acum, imaginati-va castelul ca un loc care gazduieste tot ceea ce sunteti - binele si raul - si ca fiecare aspect care exista pe planeta, exista inauntrul vostru. Una dintre camere este dragoste, alta curaj, una este eleganta si alta este gratie. Numarul camerelor este fara sfarsit. Creativitate, feminitate, cinste, integritate, sanatate, agresivitate, sex, putere, timiditate, ura, lacomie, frigiditate, lene, aroganta, boala si rautate sunt incaperi din castelul vostru. Fiecare incapere este o parte esentiala a structurii si fiecare camera are un opus undeva, in castelul vostru. Din fericire, nu suntem niciodata multumiti cu a fi mai putin decat ceea ce suntem capabili sa fim. Nemultumirea noastra in ceea ce ne priveste este un motiv pentru a cauta camerele pierdute ale castelului nostru. Putem gasi cheia inspre unicitatea noastra, numai atunci cand deschidem toate incaperile din castel.
Castelul este o metafora care ne ajuta sa intelegem amploarea lui cine suntem. Fiecare dintre noi poseda acest lucru sacru inauntrul sau. Accesul acolo este usor, daca suntem gata si dornici sa vedem totalitatea lui cine suntem. Cea mai mare parte dntre noi suntem inspaimantati de ceea ce vom gasi in spatele usilor acestor incaperi. Asa ca, in loc de a porni intr-o aventura ca sa ne gasim sinele nostru ascuns - plini de energie si uimire - continuam sa pretindem ca incaperile nu exista. Ciclul continua. Dar daca doriti cu adevarat sa schimbati directia vietii voastre, trebuia sa intrati in castel si sa deschideti cu incetul absolut fiecare usa, trebuia sa va explorati universul interior si sa luati inapoi tot ceea ce nu v-ati asumat. Nu va puteti aprecia maretia si nu va puteti bucura de totalitatea si unicitatea vietii voastre, decat in prezenta sinelui vostru intreg."

(Debbie Ford - Partea intunecata a cautatorilor de lumina)

Concluzia mea: Pentru o existenta fericita, implinita si plina de lumina trebuie sa ne acceptam asa cum suntem, cu bune si cu rele. Trebuie sa fim ceea ce suntem, fara sa ne negam partile mai putin placute, fara sa ne judecam pe noi sau intre noi, sa acceptam tot ceea ce sunt ceilalti si sa invatam sa gasim in noi tot ceea ce ne place si am vrea sa fim, dar sa acceptam si ca in noi exista si partile care ne deranjeaza la ceilalti. We are who we are, there is no need to change that, there is only the need to accept it and embrace it, embrace your true and whole self in order for you to meet the right people and achieve the right things for you. :)